Posts Tagged ‘ ase ’

Admiterea la AIESEC

Nu stiu pe cata lume intereseaza subiectul asta. Insa ma intereseaza pe mine, asa ca mai scriu un post legat de AIESEC. Oricum nu sunt disperat de trafic si vizionari, prin urmare nu ma retine nimic. Mai mult, am vazut ca sunt destui care cauta informatii despre AIESEC si ajung la mine pe blog. Impresii mai personale si subiective nu vor gasi in alta parte asa ca azi voi povesti si imi voi da cu parerea despre procesul lor de recrutare (care are loc luna asta).

Dupa cum stiti sau nu, m-am inscris si eu in competitie. Adica vreau sa devin membru in toamna asta. Si nu e asa de usor pe cat as fi crezut. Toata „admiterea” e compusa din 5 parti: formularul online, interviul de grup, interviul individual, perioada de proba si interviul final. De primul obstacol am trecut, a urmat interviul de grup ieri si acuma astept raspunsul (care va veni in seara asta sau maine dimineata). Saptamana viitoare ma voi programa pentru interviul individual (sper). Si pe urma imi voi da cu parerea pe blog si despre asta. (sper). De fapt, am de gand sa fac o analiza pas cu pas, pe masura ce trec peste „obstacole” (sper). 😀 Si daca n-o sa trec mai departe, o sa refulez tot aici, tot prin posturi acide, ca doar tre’ sa-mi vars si eu frustrarile undeva, nu?

Boon. Azi analizez primele 2 probe la care am luat parte. La formularul online am scris vreo 2 ore, a fost in engleza si a avut destul de multe lucruri de completat. La multe nu ma gandisem pana atunci asa ca a trebuit sa ma folosesc de toata creativitatea de care sunt in stare. La un moment dat ma rugam sa nu se ia curentul, ca mi-as fi bagat unghia in gat. 🙂 Apropo de limba engleza, mi-am dat seama ca nu e chiar asa usor sa o vorbesti fluent dupa o perioada lunga de timp in care n-ai mai folosit-o. Incepi sa mai uiti cuvintele, nu mai stii expresii, te precipiti. E exact ca la fotbal. Ca sa fii bun tre’ sa te antrenezi zilnic. Daca te accidentezi si stai 6 luni pe bara, dupa aia mai trec alte 6 pana revii la forma pe care o aveai. Asa si cu limbile astea straine.

Mi-a venit in cap comparatia asta dupa interviul de grup de ieri. Am fost nevoiti sa ne prezentam in engleza in debutul interviului. Traditionalul „ma numesc … si sunt o persoana … si asta vreau eu de la viata …”. M-am prezentat primul pentru ca nu ma gandisem la asta inainte si am zis sa fiu spontan. M-am balbait eu un pic da’ am fost mandru de mine la final. 🙂 Oricum „comisia” era alcatuita din vreo 6 membri AIESEC (din care cred ca 4 sau 5 mai mici ca varsta decat mine) asa ca m-am simtit in largul meu. Aaaa, apropo de comisie, intr-a mea a fost si „faimosul” Titus 🙂 (organizator la Scoala de Comunicare) pe care deja il stiam. I-am promis ca-l fac personaj permanent pe blog si nu m-am tinut de cuvant. Poate daca imi pune vreo pila si devin membru, ma reapuc de proiectul asta. Titus, daca citesti asta, stii ce ai de facut… 😀

Dupa ce ne-au cunoscut, ne-au dat o sarcina prematura: si anume niste foi cu o situatie naspa in care era pusa organizatia. Se facea ca noi organizam un eveniment si hotelul unde trebuia sa ne cazam invitatii luase foc, altul nu prea mai gaseam si ni se dadeau 10 solutii, una mai rea ca alta. Si noi trebuia sa facem un top… pe care am alege-o prima, pe care a doua, samd. La inceput individual, apoi ca si grup. Foarte misto, doar ca am avut putin timp la dispozitie. Au urmat cateva concluzii, intrebarile de final (gen „De ce Aiesec?” sau „Care e cea mai cea calitate a ta, pe care o ai tu si nimeni altcineva pe planeta asta?” <– asta ultima e o glumitza, fireste) si cu asta basta. S-a terminat si etapa asta. Cum ziceam, acum astept raspuns.

Ca si concluzie: mi s-a parut interesant. Oamenii deschisi (cat le permitea statutul de „membru al comisiei de examinare”), punctuali, ordonati, diplomati, comunicativi, pregatiti pana la urma. Doar ca nu stiam care sunt baremele, asa ca nu stiu nici daca m-am descurcat bine sau nu. Am vazut ca notau cu spor in foi, cam ca la <focus group> asa. Vedem maine, oricum.

Bafta si celorlalti asupriti! 😀

PS: si daca se intampla sa ma cititi (VOI ASUPRITILOR, CARE VA UITATI PE SITE-UL AIESEC DIN 5 IN 5 MINUTE, DOAR-DOAR S-O FI AFISAT CEVA!), va invit sa va dati si voi cu parerea legat de intreg procesul de recrutare si mai ales de membrii care v-au intervievat (va incurajez sa fiti subiectivi) 😀

Plus 2

Nu e vorba de trupa cu acest nume, ci de numarul de ani pe care ii voi adauga la studii. Inca doi ani de Master.

Nu stiu daca sa ma bucur ca o sa invat ceva nou sau sa fiu suparat ca pierd timp pretios in care as putea face altceva. Eventual sa ma axez mai mult pe job. Pe alt job, nu pe asta de acum. 😀

Presimt ca o sa-mi schimb cat de curand locul de munca. Lucrul asta ma intristeaza intr-o oarecare masura. O sa-mi fie cu siguranta dor de (unii) colegi. N-o sa-mi fie dor de nesiguranta care planeaza asupra firmei in orice moment. De stresul de a nu sti daca poti sa duci o campanie la bun sfarsit, daca o sa poti rezolva toate problemele care apar pe parcurs, daca vei respecta deadline-ul. Asta sigur n-o sa-mi lipseasca. Imi pare rau pentru ca tocmai incepuse sa-mi placa ceea ce fac. Insa n-am un viitor aici. Si cum pentru mine viitorul este de multe ori mult mai important decat prezentul, hotararea de a pleca este din ce in ce mai aproape. Insa despre asta voi scrie mai multe la momentul potrivit.

Sa revin la master. Saptamana asta am aflat ca am intrat la ASE, la Marketing. Este un program interesant, cu unele materii pe care am inceput sa le studiez in facultate, insa n-am apucat sa aprofundez. „Relatii Publice in Marketing” se numeste, mai exact. Ma bucur ca am ocazia sa invat si cateva lucruri legate de PR. La FJSC, in anul 3, am avut de ales intre sectia de PR si aia de Publicitate. Am ales-o pe a doua, tocmai cu intentia de a face un master bazat pe prima. Si uite ca asta fac.

Ziceam ca nu stiu daca sa fiu entuziasmat sau nu. Pe de o parte e bucuria aia a unui nou inceput. „Academie” noua, facultate noua, colegi noi, colege noi. 😀 Chiar daca n-o sa ajung prea des la cursuri (sau seminarii, ce’o fi ele) ideea de a cunoaste oameni noi ma incanta. Insa am fosti colegi sau (actuali) prieteni care au renuntat sa mai dea admiterea la master anul asta. Si-au gasit un job nou (sau chiar doua, trei) si isi dau interesul acolo. Pentru ei e mai important sa prinda experienta, sa avanseze in functie, sa castige mai mult si mai bine. Lucruri esentiale pana la urma. Si ma gandesc ca mie imi va fi mai greu sa am rezultate si intr-o parte si’n alta. Mai ales ca mai am si alte „filme” in cap. Si o sa-mi ocupa timp si alea. Si uite asa ajung la vechea intrebare: De ce are ziua numai 24 de ore? Si trebuie sa mai si dorm…

Oricum n-o sa ma omor cu prezenta la „ore”, chiar daca sunt la zi. Din „surse” stiu ca daca ma duc la examenul care se da o data la 2 saptamani, sunt ok. Deci cu masterul m-am scos. 🙂 Mai am nevoie de un loc de munca unde sa merite sa ma zbat. De unde sa-mi fie greu sa plec acasa dupa program. Lucru rar dar nu imposibil. Dar sunt tanar, vorba aia: am toata viata inainte! 😀

Hai, la mai mare!

Adeverinta medicala

Azi am umblat toata ziua dupa toate actele de care mai am nevoie pentru dosarul de la Master. Avand in vedere ca azi au inceput inscrierile si se mai continua pana duminica, m-am miscat repede, insa pe ultima suta de metri.

Am mai avut nevoie de o adeverinta medicala, 4 poze, o foaie matricola si o copie legalizata dupa certificatul de nastere. Poze mai aveam de cand m-am inscris sa dau licenta, asa ca le-am taiat de pe lista. Copia legalizata am facut-o in 10 minute undeva pe langa hotelul Marriot. Cu foaia matricola am avut ceva bataie de cap ca azi nu era program cu publicul, insa m-am milogit de doamnele de la „eliberari acte” (de la Facultatea de Drept) si am rezolvat si problema asta. Cu adeverinta medicala insa e alta poveste.

In primul rand, nu stiu de ce trebuie sa adaug la dosar si o adeverinta d’asta. Sportul nu e in programa masterului si nu cred ca materiile pe care (sper ca) le voi face imi vor da palpitatii. Din motive inca necunoscute, este obligatoriu sa avem si asa ceva. M-am dus eu frumusel de dimineata la cabinetul medicului meu de familie. Care e o doamna. Si care azi nu era la cabinet. Mi-am zis ca poate are program dupa masa si mi-am continuat drumurile intru rezolvarea problemelor urgente. Pe la 13 m-am intors. Tot nici o miscare, cabinetul inchis, nu scria nimic pe usa. Am venit acasa si am sunat o prietena de familie care ne-a recomandat-o pe doamna doctor si care ii stia si programul. Doamna prietena de familie mi-a zis ca doctorita vine azi de la 14 la 17. Foarte frumos. Am mai stat vreo ora la televizor si la ora 15 eram din nou la cabinet. Cand ce sa vezi? Nici o miscare. Vantul batea prin fata cabinetului si eu am inceput sa ma cam agit, dat fiind ca fara adeverinta nu-mi vor primi dosarul.

O sun pe mama, mama o suna pe doamna prietena, doamna prietena pe doamna doctor, apoi iar pe mama, mama pe mine si eu inchei firul. 😀 Surpriza: doamna doctor este in concediu. 😐 Bun… si acuma eu ce fac? De unde iau adeverinta? Ma duc la cabinetul alaturat. Acolo lumea se pregatea sa plece. Le zic eu cine sunt, ce vreau si ca sunt dispus sa platesc pentru o amarata de adeverinta. Doamna de la cabinet imi zice ca-i pare rau dar daca nu sunt inscris la ea, nu ma poate ajuta. Probabil ca’si facuse norma la spaga pe ziua respectiva. O rog sa ma trimita in alta parte, la unii care ma pot ajuta. Imi zice sa caut o policlinica, pentru ca aia mai elibereaza adeverinte medicale.

In drum spre casa, imi aduc aminte de policlinica Malcoci, de la mine din cartier, unde mi-am facut eu analizele pentru scoala de soferi. Cobor din tramvai la Petre Ispirescu, ma duc in Malcoci si la primul cabinet al medicului de familie ma pun la coada. Se apropria de ora 4, asa ca eram usor agitat. Ma gandeam ca poate o fi vreo lege d’asta cum ca n-au voie sa-ti dea adeverinte daca nu te au in evidenta. Gaseam eu una de cumparat, da’ de ce sa-mi bat capul? N-am mai cumparat adeverinte medicale din liceu 😀

Imi vine randul si intru. Doamna doctor nu ma recunoaste de pacient, se uita lung si ma intampina cu un dragut: „Te ajut daca esti inscris la mine!”. Uraa. Noroc ca stiu sa ma milogesc sau sa fiu diplomat cand este cazul. I-am spus eu ca sunt sanatos tun, c’am jucat fotbal la Steaua in tinerete, 🙂 unde am facut liceul, ce facultate am facut, unde vreau sa dau la master si alte asemenea. Intreaga mea istorie de 22 de ani. Doamna m-a crezut ca n-am probleme medicale, insa n-a vrut sa riste si mi-a luat tensiunea. 13 jumate cu 7 jumate cica am. Si cica e de bine. I-am platit adeverinta, i-am lasat si o „atentie” pentru bunavointa si m-am tirat repejor cu problema rezolvata.

Cata bataie de cap pentru o amarata de adeverinta…