Despre viata, cu liga a doua de fotbal

Din ciclul „ce poti vedea cand te uiti la televizor”, astazi am vazut si eu mai multe faze din 2 meciuri de liga a-2a de fotbal din tarisoara noastra. Deci, concret, ce am vazut?

Pai, in materie de fotbal, mai nimic. Saracii aia abia erau in stare sa dea o centrare in careu, la cea mai mica atingere urlau de durere si se tavaleau pe jos, de driblat nici nu se pune problema. Nu mai vorbesc de teren, care era ca la mamaia la tara, vara, cand ploua cu galeata cateva zile la rand. Adica de toata jena… tot… si fotbalul, si terenul, dar mai ales fotbalistii.

Cu toate astea, am observat o anume auto-satisfactie la ei. Nu erau cu mana prin pantaloni, nu la asta m-am referit, ci erau foarte multumiti de ei. Chiar mi s-a parut ca ei traiesc cu impresia ca, jucand in liga secunda, sunt un fel de vedete. Adica sunt la fel de buni ca Ronaldinho, doar ca nu i-a descoperit nici un scouter de la Milan inca. Toti alergau la misto asa, toti injurau arbitrul si asistentii, toti aveau basini in cap, toti se simteau mega-importanti. Nu mai zic ca dupa ce a dat gol, jucatorul respectiv si-a inceput imediat ritualul cu pusul de tricou in cap, salutatul galeriei, pupatul degetului, dansatul la coltul terenului, samd. Parca daduse gol pentru Manchester si s-a dus sa le multumeasca celor 60.000 de oameni care au platit bilet, adica i-au platit si lui salariul. Incredibil.

De asta suntem ciuca batailor in Europa (ca la mondiale nu mai ajungem) si tot de asta nu avem nici o generatie care sa vina din urma. Ca toti sunt vedete de cum ajung in liga a doua. Nici nu mai incearca sa confirme si in divizia A sau, doamne fereste, sa mai reuseasca si un transfer in strainatate.

Am mai observat ca asta e o tara a mentalitatii romanesti: nu punem osu’ la treaba, frate. Sau il punem asa, putin, pana ne ridicam un pic, apoi incercam sa facem si noi o „smecherie”, sa prostim un arbitru, sa alergam mai putin, sa cersim un penalty, etc. Si atitudinea asta e reprezentativa si pentru restul populatiei, cu totii suntem in cautare de „smecherii”, „combinatii”, „tzepe”. Totul, numai sa nu muncim.

A, si sa nu mai vorbesc de galeriile din liga secunda. O adunatura de melteni care la fiecare faza injura arbitrul, injura jucatorii, asistenii, antrenorii, se injura intre ei. Plus ca cei mai multi sunt rudele vedetelor din teren, care mai de care mai multumiti ca baiatul/fratele/prietenul lor a ajuns mare fotbalist. Si toti nemultumiti de mocirla din fotbalul romanesc, ca si asa baiatul/fratele/prietenul e prea bun pentru tara asta de cacat.

Anunțuri

De ce avem nevoie de reguli?

Am mai revazut un film aseara: Transporter 1. Eh, si acolo Jason Statham isi ghideaza profesia dupa un set simplu de reguli. Si in momentul in care incalca regulile, atunci incep problemele.

Cred ca asta se aplica si in viata de zi cu zi, intr-o societate normala: daca iti vezi de treaba si respecti regulile, atunci totul va fi ok. Daca le incalci, ai belit-o. Si ideea e ca trebuie sa-ti fie frica de consecinte. Daca legea se aplica, cetatenii sunt obligati sa respecte regulile si atunci societatea functioneaza.

Am citit azi ca un oficial de prin Danemarca ar fi zis ca romanii sunt infractori si ca sunt in stare sa comita infractiuni pentru 15 euro. Zicea asta pentru ca un roman omorase o tanti pe la ei prin tara. Si mai zicea el ca romanii au o cultura diferita si ca din aceasta cauza ei nu respecta regulile.

La noi asta e problema, ca oamenii incep sa nu se mai supuna legilor (deci regulilor) pentru ca nu le mai este teama de consecinte sau de cei care ar trebui sa impuna respectarea acestor legi. Asta se aplica mai ales in cazul infractorilor, din ce in ce mai multi si in Romania. Si asta se intampla din mai multe cauze: unii poate sunt disperati si nu le pasa daca sunt condamnati sau nu, fie din cauza lipsei banilor, sau din cauza dependentelor de tot felul (de alcool sau de droguri), iar altora pur si simplu nu le pasa, stiind foarte bine ca cei meniti sa ia masuri nu isi vor face datoria. Si astfel ajung tot felul de nespalati sa prinda tupeu in fata politiei, stiind ca sistemul nu functioneaza.

Mai rau e ca se duc si in alte tari mai civilizate decat a noastra, acolo unde sistemul functioneaza si oamenii nu mai comit atat de multe infractiuni. Si fiindca se simt in siguranta, cetatenii acelor tari sunt mai lipsiti de griji si mai putin precauti, devenind tinte usoare pentru „smecherii” nostri. Zicea azi unu pe la tv ca multi infractori romani se mira cat de „prosti” sunt germanii (sau altii ca ei), de nu-si pazesc bunurile si nu’si incuie usile cand duc gunoiul. Pai de asta nu se pazesc, pentru ca au niste legi dure, care se aplica si stiu ca nu sunt multi prosti care ar risca puscaria pentru 1 kil de faina. Doar ca romanii iau siguranta asta a lor ca pe un semn de slabiciune si profita. Pacat ca mai ies si labarii astia din tara si mai arunca cu cacat pe o imagine a noastra si asa destul de patata.

De ce avem nevoie de reguli? Pentru ca asta e cheia unui popor civilizat. Si pentru ca, daca n-ar mai exista reguli sau daca nimeni nu le-ar mai respecta, atunci am ajunge si noi ca triburile din Africa, care se afla in razboi si care comit niste barbaritati greu de imaginat, de genul mancatului inimii sau creierului „inamicului”, taiatul mainilor si picioarelor familiei lui, samd. E tulburator de ce e in stare un om (de orice culoare) atunci cand stie ca poate face ce vrea, nefiind nimeni in jur care sa-l pedepseasca. Asta mai ales in timp de razboi, cand apetitul uman pentru violenta si distrugere e nemasurat. Si repet, singurul motiv pentru care nu avem parte de aceleasi comportamente si in Europa (sau chiar Romania), este ca aici inca se aplica regulile.

De ce ne plac magicienii?

Am vazut zilele trecute doua filme foarte tari despre magie si iluzionism: „The Prestige” si „The Illusionist” (fireste). 🙂 Si mi-am dat seama ca mai toti ne-am visat la un moment dat acolo, pe scena, distrand un public mai mult sau mai putin numeros. Mi-am amintit de tabara din clasa a 5-a, cand invatasem un truc simplu (nu-l mai stiu exact, dar stiu ca trebuia sa numar cartile, deci era ceva matematic) si pentru cateva minute pe zi dadeam eu insumi o mica reprezentatie pentru ceilalti copii. Bine, din pacate stiam un singur truc si nici n-am mai invatat altele dupa aia, asa ca nu mi-am mai continuat cariera de iluzionist. Dar dorinta ramane, dorinta de a putea face magie.

Ne plac lucrurile neobisnuite, cautam senzationalul, vrem sa explicam lucruri care par de ne-explicat. Si din cauza asta apreciem atat de mult oamenii astia care se dedica acestei „meserii”. Pentru ca si noi vrem sa fim ca ei, vrem sa uimim, sa lasam lumea cu gura cascata, sa tulburam, sa fim unici. De asta ne plac magicienii.

Insa din pacate si iluzionismul e din ce in ce mai greu de facut, e nevoie de trucuri din ce in ce mai complicate, din ce in ce mai imposibil de explicat logic. Asta pentru ca, evoluand, suntem din ce in ce mai greu de pacalit. Ma intreb cu ce ne vor mai distra magicienii in anii urmatori. Ce trucuri pregatesc si cine va fi urmatorul Criss Angel sau David Blaine?

Apropo de asta, acum ceva timp (la Cabral pe blog) am vazut un clip cu Dynamo… un englez care cica e „the new shit” in State:

Cred ca are potential! 🙂

Si, vazandu-l, parca vreau si eu sa invat cateva trucuri! Cred ca dau bine la petreceri! :))

AIESEC Bucuresti recruteaza…

Te tenteaza un internship in strainatate?

AIESEC Bucuresti a inceput recrutarea de primavara, adica sunt in cautarea oamenilor potriviti pentru aceste stagii. Daca te crezi un astfel de om potrivit, intra pe SITE, aplica online si fa primul pas catre o experienta extraordinara. Si chiar e extraordinara, credeti-ma pe cuvant, am fost deja plecat intr-un astfel de internship! 😀

Si, la vara, cred ca mai plec intr-unul. 🙂

PS: Pentru intrebari, opinii,  sfaturi, incurajari, donatii si alte asemenea, lasa-mi un comment. 🙂

Primul proprietar (de Duster) al tarii!

Va fi chiar „primul roman” al tarii, adica nimeni altul decat Traiaaaan Basescu.

Cica, inca de  anul trecut, presedintele nostru s-a aratat incantat de SUV-ul ce va fi lansat la inceputul lunii Aprilie de catre Dacia, vorbele sale exacte fiind: „Super! Felicitari!”. Mai mult, masina va fi achizitionata pe persoana fizica si nu cumparata de administratia prezidentiala. Oare asta va insemna ca Base renunta la Golf pentru Duster? 😀

Legat de pret, s-a mai anuntat ca DD-ul va costa undeva intre 10.500 si 15.600 de euro (cu TVA), in functie de dotari.

Hai cu test-drive-urile!

PS: Poza de aici.

Se cam impute treaba…

… p’aci prin Romanica.

Din ce se aude, tara noastra face datorii externe peste datorii, somajul e in floare, iar de invatamant, sanatate si alte alea nici nu mai vorbesc. Atunci ma intreb: daca ar avea ocazia, ce om sanatos la cap n-ar pleca din tara? Macar pentru cativa ani pana cand ori se alege praful de tot, ori se mai intoarce roata si se mai satura unii si altii de furat.

Dar daca toti am gandi asa si ar emigra vreo 5 milioane de romani, aia mai rasariti si mai buni de munca, pai atunci cine mai ramane sa scoata tara din cacat? Sau cine se mai impotriveste tuturor jegosilor care fura? Cam care ar fi solutia? Ar trebui sa abandonam, sa plecam si sa lasam scursurile aici sa se prabuseasca sub propria greutate? Dar cu aia nevinovatii cum ramane? Ca daca pleaca tineretul, mai raman aici batranii si parintii nostri. Si poate cativa alti tineri si copii care n-au posibilitatea sau curajul sa plece si ei. Raman cei care ar trebui sa suporte toate consecintelor atator actiuni fara minte. Ar trebui sa plateasca impozite uriase, taxe si alte biruri. Si cel mai probabil n-ar face fata.

Multa lume zice ca nu mai avem scapare si ca mai devreme sau mai tarziu ne vom duce dracu’. Poate chiar la propriu… adica vom muri de foame. Cu siguranta tara asta nu-si va putea achita datoriile si, daca ele nu vor fi sterse miraculos, atunci vom fi nevoiti s-o vindem pe bucati (pe ea, pe tara). Poate nu la anul, dar in urmatorii 10-20 de ani cam mizez pe lucrul asta.

Previziunile astea sumbre ma fac sa-mi doresc sa plec din tara pentru o perioada… sa zicem pentru urmatorii 5 ani. Si nu inteleg de ce unii oameni vad in asta un risc pe care n-ar trebui sa mi-l asum. Ei cred ca in Romania e cald si bine, ca ma pot descurca si eu asa cum se descurca atatia altii si ca „ce rost are sa plec departe, printre straini”. Pai cum ma pot descurca aici (fara sa-mi fac un mare rost in viata), asa ma pot descurca si in alta parte, dar macar mai vad lumea, mai cunosc si alte moduri de a gandi, alte prioritati, alte stiluri, alti oameni. Si, riscand, ma expun unor posibilitati, unor oportunitati de a ajunge undeva… undeva unde imi doresc. Si chiar daca acum nu stiu exact unde vreau sa ajung… stiu macar ca nu e aici, aici unde ma aflu acum (personal, profesional si geografic). E si asta un punct de plecare. Si daca tot visam, de ce sa nu ne urmam visele?

Si nu stiu altii cum sunt, dar eu cu atat mai mult vreau sa plec atunci cand stiu ca e cineva care se impotriveste. 🙂

Romania in 1964

Pacat ca a ramas cam la fel.