Arhivă pentru Decembrie 2008

Snoop dogg – neva have 2 worry

„Batranul” Snoop Dogg scoate un nou videoclip. Ce e misto la asta e ca are imagini din toate momentele importante din viata lui. Nu sunt mare fan insa mi-a placut sa vad ce fatza avea cand era tanar. 🙂

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Snoop dogg – neva have 2 worry„, posted with vodpod

El…

…a plecat de acasa pe la 16 ani. Pe undeva, n-a prea avut incotro.  N-a fost nici dat afara din casa, insa a simtit ca e timpul sa se descurce singur. A venit in Bucuresti, ca multi altii, a stat la camin, si-a terminat liceul, intre timp s-a angajat si a vrut sa fie cel mai bun pe meseria lui. Nu s-a mai apucat de facultate, i-a placut respectul pe care si-l dobandise pentru ca, desi era tanar, avea experienta.

La 24 de ani m-a vazut pentru prima oara. Desi nu stia ce o sa fie de capul meu, in ziua aia a fost foarte mandru de mine si chiar mi-a daruit o pereche de manusi de box. Fusesera ale lui. Le-am pierdut intre timp, stiu doar ca erau rosii. Si ca’si dorea ca eu sa fac tot ce el nu apucase sa faca.

Cateva luni l-am vazut zilnic, apoi (o perioada) nu l-am mai vazut deloc. Cam vreo 5 ani. In ziua in care ne-am reintalnit nu mai stiam exact cine e. Stiam ca trebuie sa-i zic intr-un anume fel, insa nu asociam denumirea cu vreun sentiment. Am plans cand m-a adus  in Bucuresti… eram prea mic pentru un oras mare. Mi-a zis ca n-are rost sa fiu suparat, oricum n-am vreun cuvant de spus si ca as face bine sa ma obisnuiesc cu ideea. Dupa cateva luni m-am obisnuit.

M-am obisnuit poate prea bine si, ca orice copil, dadeam dintr-o belea intr-alta. N-a fost niciodata genul intelegator, totul era in alb sau negru si, de regula, mi-o luam pe carca. Niciodata fara un motiv intemeiat: fie ca am cazut si mi-am rupt geaca cea noua, fie ca am ars covorul din sufragerie, fie ca am venit acasa la 12 noaptea fara sa zic unde am fost sau ca m-am batut cu Marius, vecinul si rivalul de pe alee. La sedintele cu parintii se ducea rar si venea mereu nemultumit, chiar daca nu-i dadusem motiv.

Am ajuns la liceu si m-a pus sa aleg: ma tin de fotbal sau de scoala? N-a fost greu sa ma hotarasc, intrasem deja la un liceu teoretic asa ca am lasat sportul pentru orele specifice si pentru timpul liber. Cred ca m-am obisnuit si cu ideea asta. Tin minte cand am dat de permis. El luase din prima (sau cel putin asa se lauda) si nu concepea ca eu sa pic examenul. Nici nu am picat sala, am facut-o lata la traseu. De mai multe ori chiar. Dupa a 3-a oara s-a obisnuit. A 4-a oara am si luat. I-am reprosat ca nu m-a invatat sa conduc. Mi-a reprosat ca nu i-am cerut sa ma invete. Mi-a zis ca daca nu ceri, nu primesti.

Anii de liceu au trecut prea repede si am ajuns intr’a 12-a. Stiam ca tre’ sa ma hotarasc la ce facultate urma sa dau. Momentul era mai apasator pentru el decat pentru mine. Nu o data ne-am certat pentru ca nu luam lucrurile in serios. Mi s-a pus mie pata sa dau la Politie, insa nu ma apucasem de invatat si nici de proba fizica nu-mi ardea. In schimb, ma duceam la meditatii la Romana si mergeam la sala… asta il scotea din minti. „La Istorie cand inveti?”, „Unde alergi tu, ma, la sala? Cum faci tu viteza si rezistenta acolo? Unde sari tu in lungime?”, imi zicea. „N-ai incredere in mine! Stai linistit ca stiu ce am de facut”, m-a mancat in cur sa-i zic.

Normal ca n-am intrat la nici o Academie iar de scandalul ce-a urmat nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte. Am vrut sa plec de acasa atunci, am vrut sa fac facultatea in alt oras, am si plecat cateva saptamani din Bucuresti, insa m-am intors cand am ramas fara bani. Tipic. Mi-a zis ca daca tot imi plateste facultatea, n-are de gand sa-mi mai dea si bani de camin, gazda, cheltuiala, ce’o fi, doar ca sa fiu eu student in alt oras. Peste cateva zile dadeam admiterea la Jurnalism. Am intrat mai intai la taxa, apoi la buget. Nu-l mai vazusem de mult atat de bucuros. Mi-am zis ca n-o sa-i mai dau prilejul sa-mi scoata ochii si c-o sa raman la buget toti anii de facultate. Asta am si facut. In anul 2 m-am si angajat… s-a bucurat si atunci. Desi el credea ca lucrurile merg din ce in ce mai bine, eu eram din ce in ce mai dezamagit. Credeam ca nu-i pasa.

Acum imi dau seama ca, desi are un rol din ce in ce mai neinsemnat in viata mea, inca nu sunt pregatit sa merg mai departe fara el. Nu sunt pregatit nici sa schimbam rolurile si sa fiu eu cel care’i poarta de grija. Inca sunt mult prea egoist, inca vreau lucruri „care mi se cuvin” de la el, inca ma gandesc ca el trebuie sa aiba grija de familie cat timp eu inca imi mai caut locul. El trebuie sa fie aici cand eu voi fi plecat din tara. El trebuie sa ma sustina chiar daca iau cele mai proaste decizii. El trebuie sa fie cel care sa ma ajute sa ma ridic atunci cand o sa dau cu curul de pamant.

Si-mi pare rau ca vad lucrurile astea acum, cand exista posibilitatea ca totul sa se schimbe. Cu ideea asta nu vreau sa ma obisnuiesc…

PS: anul trecut am uitat sa-i zic la multi ani.

Si acum ce facem?

E 1 decembrie, tancurile marsaluiesc prin centru, tvr-ul da imagini din arhiva, maruta are (inca) emisiune pe protv, afara e prea urat pentru a vrea sa ies undeva, alegerile astea penibile nu ma intereseaza… asa ca ce e de facut?

As avea chef sa scriu, insa nu ma framanta ceva anume atat de mult incat sa scriu un intreg post despre asta. Asa ca am stat si m-am gandit la ce as putea sa scriu si am ajuns la concluzia ca in ultimele saptamani mi-au placut si nu prea cateva lucruri/situatii/evenimente/persoane. In ordinea numerelor de pe tricou:

Incep cu ce nu mi-a placut:

– porcaria asta de 1 decembrie, cu parada minune pentru care a fost blocat traficul saptamana trecuta si cu programele speciale de la tv… nu stiu de ce, insa nu ma simt cu nimic mai mandru ca sunt roman ca de obicei; plus ca sarbatorile romanesti sunt printe cele mai penibile din lume: facem o ciulama, ne canta irina loghin, dam un film romanesc de prin anii ’80 si gata. Romania, TE IUBIM! 😐

– de ce ziua nationala e in decembrie? nici nu ninge, nici nu ploua, e si frig, depresiile sunt in toi. propun un schimb cu 1 iunie, de ziua copilului;

– oamenii care nu stiu sa aprecieze ceea ce poti face tu pentru ei, insa nici nu te lasa sa pleci si sa faci altceva pentru altii;

– aceiasi oameni de mai sus care in clipa in care un al treilea personaj intra in scena, te uita si ii ofera tertului tot ceea ce ti se cuvine tie;

– faptul ca, dupa ce ca are servicii scumpe, CFR-ul iti ofera la pachet: conditii dubioase si intarziere;

– atunci cand, desi te simti bine in compania unei persoane, iti dai seama la un moment dat ca n-aveti despre ce discuta;

– cand iti dai seama ca prima impresie a fost gresita;

– cand nu-mi dau seama exact de ceea ce simt pentru cineva;

– ca iar n-am fost acasa cand a venit Vanghelie sa dea telefoane;

Ce mi-a placut:

– Brasovul, cu multele locuri de vizitat si cladirile vechi, cu un „Lipscani” imbunatatit si aleile dubioase, cu strazile asfaltate si traficul lejer, cu oamenii de treaba si aerul curat;

– minorele prietenoase de pe coridorul acceleratului;

– muzica veche romaneasca si artisti ca: Aurelian Andreescu, Florin Bogardo, Stela Enache, Aura Urziceanu, Alexandru Jula, Margareta Paslaru, Mihaela Mihai s.a.m.d;

– zapada din Predeal;

– oamenii care vad dincolo de aparente, de un anumit limbaj, de o anumita masca;

– oamenii care tin la caterinca, cei care iti permit si ce n-ar trebui sa-ti permita;

– cei care dau cartile pe fata fara sa le fie frica de consecinte, cei care iti spun direct ceea ce nu le convine, cei care prefera sa nu se ascunda in spatele unor „conventii”;

Ar mai fi dar nu-mi mai aduc aminte acum…