Viata la kil

Ca un rezumat a ceea ce urmeaza: m-am ingrasat ingrozitor in ultimul an!!! M-am uitat la niste poze de la Aiesec University si nu ma mai recunosc. Cred ca am pus pe mine cel putin 15-20 de kile. Si nu-mi place deloc. Mai ales ca eu sunt si cam narcisist. Si daca esti narcisist, nu prea poti sa te iubesti cand arati oribil. Bine, eu pot, dar nu vreau. Spre exemplificare voi posta si 3 poze.

Buun. Pana aici e clar. Aveti mai sus si’n dreapta etapele prin care am trecut ca sa ajung un naspete. Si, credeti-ma, n-a fost usor. A trebuit sa ma chinui nitel. Insa cu determinare, hotarare si chiar incapatanare, am reusit. Sunt mandru de mine.

Legat de poze. Prima (aia din stanga) e de la Scoala de Comunicare, de la Aiesec. Sunt in fata la Preoteasa, alaturi de colegii cu care am incropit campania pentru Vodafone (v-am mai povestit eu despre ei). Cea din mijloc e de vara trecuta din State. Facusem insolatie si imi pierdusem usor mintile. Ultima (aia din dreapta, evident) e incredibila chiar si pentru mine. Nu mai zic de toti cei care ma cunosc. Eram in liceu, cam prin clasa a 10a, la ziua colegului in alb. Cred ca aveam 70 de kile. La 1.85, era o greutate mai mult decat ideala. Imi aduc si acum aminte ca atunci nu eram constient ca sunt aproape un schilod. Avand in vedere ca acum trag spre suta, realizez ca nu prea mai sunt in forma. Si e pacat, sunt un imens talent fotbalistic si acum nu ma mai pot evidentia.

Acum adevaratul motiv pentru care m-am hotarat sa postez ceva despre subiectul asta. Declar in direct si’n exclusivitate ca vreau sa slabesc cat este nevoie pentru a arata din nou ca Puya. Si asta pana de Craciun. Ma gandesc ca daca am reusit sa ma las de fumat din senin (de la un pachet pe zi la zero tigari pe zi) pentru a doua oara intr-un an, o sa fiu in stare sa ma las si de mancat. De fapt, nici nu-mi propun sa ma las de mancat. Doar sa ma las de mancat aiurea. Aici intra mancatul la 10 noaptea, mancatul de 3 portii la masa, mancatul fara sa-mi fie foame, mancatul la fast food si alte asemenea comportamente dubioase.

Tin sa precizez: faptul ca m-am lasat de fumat este un avantaj. Tocmai pentru ca fumam toata ziua, obisnuiam sa mananc neregulat. Acum in loc sa fumez, voi lua o gustare la cateva ore. Pana in ora 6, fireste. Si intentionez sa mananc si la micul dejun. Si sa mananc mai putina paine. Si sa beau mai multe lichide (ne-zaharoase) cum ar fi apa sau alte de genul. Si sa fac mai mult sport. De mers pe jos nu ma plang… daca tot n-am masina. Ma gandeam sa ma apuc si de inot, insa nu gasesc un bazin aproape de mine (Rahova  – Margeanului), asa ca ramane in stand-by ideea asta.

De Revelion sper sa ajung intr-o tara frumoasa, unde sa fac multe poze. Poze pe care le voi pune pe blog. Sa vedeti si voi daca am reusit sau nu sa-mi duc la bun sfarsit planul. Asta va fi dovada. Asadar am 3 luni si ceva la dispozitie. Pare putin, insa eu cred ca e realizabil. Urati-mi succes.

Despre taximetristi

Am fost aseara la o bila cu niste fosti colegi de liceu. N-am mai jucat de mult biliard, asa ca am fost praf. Am castigat cand a bagat adversarul neagra. Nimic interesant pana aici. Doar ca am fost pentru prima data in City Mall, ala de la Eroii Revolutiei. E plin de fitze, obositii plini de aur au migrat si’n mall-ul asta, mancarea la Burger King este scumpa. Dupa ce ca e proasta, mai e si scumpa.

Dupa biliard, am fost la unul dintre fostii colegi sa vedem meciul. A.S. Roma – CFR Cluj, fireste. Meci la care am pronosticat scorul corect in cadrul concursului organizat de Cristi. Daca imi iese si meciul din seara asta, m-am scos cu un premiu. Meciul a fost marfa, am trait emotiile alea unice de genul: “am pus la pariuri pe meciu asta. nu da gol baaaaa, ca ma scoti!!!!”. Foarte tare.

Asta de pana acum a fost introducerea. Acum urmeaza partea interesanta. Pe la 2 jumate, cand am plecat de la coleg, am luat un taxi spre casa. Soferul era un tip la vreo 25 de ani care mi-a “marturisit” ca el e programator si ca s’a apucat de taximetrie la sfatul fratelui sau. Cica a fost plecat cativa ani in Elvetia si de cateva luni s-a intors in tara din cauza gagicii. Individa care a tinut neaparat sa faca masterul in Romania. Ca’n Elvetia era naspa.

Bun. Omul asta mi-a zis ca el castiga in medie 800 de euro pe luna si isi face singur programul. Insa de ce s-a apucat de taximetrie? Pentru ca un programator in Romania castiga mai putin decat un taximetrist. D’aia. La primul interviu la care fusese i s-a oferit un salariu de rahat si asa s-a reprofilat. Plus ca omul in Elvetia tot programator era. Deci are si ceva experienta pe afara. Foarte interesant… Si foarte naspa pentru noi, astia care traim aici. Noroc de taximetristu’ meu de aseara ca dupa ce termina viitoarea nevasta masterul, se cara iar in strainatate. Nu inteleg de ce s-au mai intors, da’ ma rog.

Daca tot am ajuns la subiectul taximetristi, tre’ sa amintesc si de jegosii aia de la gara. Fiind cunoscut faptul ca n-am masina, ma deplasez la munca folosind troleul 96. Asa ca de cel putin 2 ori pe zi dau de hapciupaliticii aia care stau in statia din fata Garii de Nord si se roaga sa gaseasca vreun prost pe care sa-l tepuiasca. Si culmea e ca gasesc. Chiar sunt unii care dau 35-50 de mii (lei vechi) pe kilometru, doar pentru ca le e lene sa mai mearga 100 de metri pana la alta statie de taxi. Si nu sunt straini, romani plini de bani… sau din provincie. Sunt doar prosti. Doar un prost da 50.000 pe km; e o chestie de bun simt. Si cum Romania e plina de cretini, cum sa nu stea tiganii nostri cu curu’n taxi, asteptand pomana. Nu c’ar fi numai tigani in statia aia, insa sunt majoritari. Pentru ca, nu-i asa, daca nu e de munca, tiganii sunt primii la angajare. Pe santier nu gasesti asa multi. Ei stiu sa conduca taxi-uri.

La urma urmei nici nu e vina lor. E vina noastra ca suntem delasatori. Si ca le permitem orice si ca’i pupam in cur si le dam locuri la buget in facultati. Locuri pe care oricum nu le ocupa. Desi pe liste sunt mereu trecuti cate unii care au intrat pe locurile rromilor. Dar daca n-ar fi, cum ar mai face manevre decanii? Intrebari sunt multe, raspunsurile aceleasi.

Ne meritam soarta…

LE: mi-am adus aminte si de oamenii fara viata care se “joaca” Second Life. Dobitocii astia dau bani pe chestii virtuale. Adica daca eu ma bag in comunitatea lor si imi deschid un magazin de roboti din pachete de tigari, sigur se gaseste unul care sa cumpere. Trebuie doar sa zic ca sunt ultima fitza, sa le trag un pret astronomic si sa spun ca si Tom Cruise are unul acasa. Si GARANTAT apar doritori dispusi sa-mi plateasca bani reali pentru un robotel virtual. Doar ca sa fie ei cool in micuta lor lume VIRTUALA!!! Asta cred ca e maximul de prostie. Mai prost de atat nu poti sa fii… Sincer.